fbpx

Joc responsabil

Site-ul icazino încurajează jocul responsabil pe platformele digitale de gambling din România. Dorim ca tu să fii conștient de riscurile asociate jocurilor de noroc, să poți recunoaște semnele posibile ale dependenței înainte să devină o problemă gravă și să ai acces la resurse care să-ți ofere ajutor gratuit, oricând ai nevoie.

Minorii nu au voie să participe în jocuri de noroc

Dacă nu ai minim 18 ani, te rugăm să părăsești site-ul nostru și să nu accesezi platforme de gambling.

Conform legii impuse de ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc), este ilegal pentru minori să participe în jocuri de noroc în săli fizice sau online.

Ce inseamnă să joci responsabil?

Peste tot unde te uiți, vezi că se zice că trebuie să joci responsabil. Dar ce înseamnă asta, practic?

Noi suntem de părere că a juca responsabil înseamnă, în fond, a trata gambling-ul ca pe un hobby oarecare, și a fi în controlul propriilor acțiuni.

Joci responsabil în momentul în care viața ta este la fel de bună indiferent dacă pariezi sau nu. Viața ta socială este la fel de OK, te poți concentra la muncă, și ai alte hobby-uri care te destind. Și ești capabil să te lași de joc oricând.

Bineînțeles, lucrurile nu sunt atât de simple în realitate. Dependența de jocuri de noroc vine adeseori pe neprevăzute, și poate să-ți afecteze grav viața la fel ca orice alt viciu.

Dar există ajutor. Și, mai ales, te poți ajuta chiar tu!

Care sunt semnele dependenței de jocuri de noroc?

Jocul problematic poate să se manifeste diferit de la om la om, dar cele mai comune simptome sunt:

Tristețe.

Pierderi financiare.

Izolare socială, mai ales față de prieteni și familie.

Probleme la muncă.

Lipsa interesului pentru activitățile care-ți plăceau în trecut.

În fond, atunci când simți că nu te poți opri din joc, și portofelul tău are de suferit, este posibil să ai o problemă.

Cum aflu dacă am o problemă?

Primul lucru pe care-l poți face este să te autoevaluezi. Recomandăm să completezi chestionarul de autotestare gratuit de pe Jocresponsabil.ro.

Când termini chestionarul, vei afla unde te situezi și dacă ai sau nu o problemă.

Alternativ, poți să suni la 0800 800 099, linia telefonică oficială pentru joc responsabil. Acolo vei vorbi cu un specialist despre obiceiurile tale cu jocurile de noroc. Acesta te va asculta atent, fără să te judece, și va fi înțelegător cu tine.

În cazul în care specialistul este de părere că te-ar ajuta un tratament, te va ajuta să-l alegi pe cel mai bun pentru tine.

Indiferent ce metodă alegi, e important să știi că tot ce spui este anonim.

De asemenea, nimeni nu te poate forța să faci ceva cu care nu ești confortabil – tu decizi cum tratezi problema, dacă ai una.

Resurse pentru jocul responsabil

Legea impune cazinourilor licențiate să ofere jucătorilor resurse pentru a juca responsabil. Este bine să te folosești de acestea pe cât posibil, ca să rămâi în control:

Reality checks.

Limite de cheltuială.

Autoexcludere.

Reality Checks

Dacă un casino observă că ai început să petreci foarte mult timp pe platforma lui, îți va trimite semnale de alarmă periodice, numite și reality checks.

Acestea te ajută să-ți vizualizezi mai clar istoricul recent de joc:

Timpul petrecut la casino-ul respectiv.

Câti bani ai pariat.

Ce sume de bani ai câștigat, respectiv pierdut.

Limite de cheltuială

Cazinourile licențiate te lasă să-ți impui singur limite din setările contului, pentru a juca responsabil. Poți seta limite zilnice, săptămânale, sau chiar lunare.

Spre exemplu, poți seta o sumă maximă de bani pe care-i poți depozita pe lună, sau paria pe o singură rotire.

O altă limită utilă este cea care nu te lasă să mai joci dacă ai pierdut o anumită sumă de bani într-o săptămână.

Pauză / Autoexcludere

Din când în când, este bine să mai iei o pauză de la jocurile de noroc. Mai ales când simți că devin o problemă.

Dacă simți că nu te poți controla, informează cazinoul la care joci că vrei să-ți interzică accesul pe platformă pentru o perioadă determinată de timp.

Te poți autoexclude pentru câteva luni, sau definitiv, după cum consideri că este potrivit pentru tine.

Blochează-ți accesul la cazinouri

Când devine prea greu să reziști impulsului de a juca, poți să-ți blochezi definitiv accesul pe toate site-urile de jocuri de noroc.

Ai două metode la dispoziție:

Instalează o aplicație care te împiedică din a accesa cazinourile, precum Betblocker sau Gamban.

Fă o cerere oficială de autoexcludere către ONJN.

Ce asociatii oferă sprijin împotriva jocului problematic?

Organizația oficială ce tratează jocul problematic în România este Jocresponsabil.ro. Aceasta oferă sprijin anonim în limba română prin mai multe metode:

Linia verde, disponibilă de L-V între orele 09:00 și 17:00: 0800 800 099.

Email: contact@jocresponsabil.ro.

Live chat.

Alternativ, mai poți apela la organizații și asociații internaționale, precum:

BeGambleAware.

GamCare.

Gamblers Anonymous (organizează grupuri de suport anonim).

8 Sfaturi pentru jocul responsabil

Înainte să încheiem pagina, mai vrem să-ți dăm câteva sfaturi utile pe care să le aplici pentru a avea sesiuni de joc cât mai responsabile.

👉 Cand jocul nu-ți mai face plăcere, opreste-te.

Dacă consideri gambling-ul un hobby și atât, te vei putea relaxa mai mult în sesiunile de joc și nu vei simți frustrări.

Câștigurile trebuie să se simtă ca o surpriză plăcută, și nu ceva care ți se cuvine.

👉 Privește jocurile de noroc ca pe o distractie, nu un mod de a te imbogati.

Este adevărat că dacă prinzi un Jackpot enorm ți se poate schimba viața. Dar la fel de adevărat este că majoritatea jucătorilor nu ating astfel de câștiguri vreodată.

Nu are rost să-ți riști viitorul pentru așa ceva.

👉 Stabileste un buget lunar pentru gambling și ține-te de el.

Când te prinde jocul, banii pariați pot să se simtă ca niște simple click-uri pe ecrane digitale. Nu știi când se strâng prea mulți.

Ca să te poți bucura de joc fără să-ți faci grija banilor, e bine să-ți setezi un buget lunar în care să te încadrezi.

Poți să folosești o aplicație dedicată ca să te ajute, sau să configurezi setările contului tău de casino.

Spre exemplu, poți să-ți limitezi valoarea unui pariu sau a unei rotiri la maxim 1% din bugetul pe care ți l-ai impus.

👉 Limiteaza-ti sesiunea de joc zilnica

Ca să nu pierzi noțiunea timpului când te joci, și să te poți concentra pe joc fără să verifici ora din 2 în 2 minute, setează-ți niște alarme pe telefon.

Când sună alarma, pui jocul deoparte și te ocupi de altceva. Simplu!

👉 Daca ai inregistrat un castig mai interesant, oprește-te.

Există riscul să vrei te lăcomești și să vrei să faci și mai mare câștigul deja înregistrat. 

Acesta este un impuls. De aceea, îți recomandăm să iei o pauză după fiecare câștig de genul, ca să-ți limpezești gândurile.

Nu-ți garantează nimeni și nimic că vei mai lua ceva după el. Dimpotrivă, sunt șanse mai mari să ieși pe minus la finalul sesiunii de joc.

Mai degrabă bucură-te de câștigul înregistrat și eventual investește-l în ceva care să-ți aducă plăceri și pe viitor.

👉 Dacă observi că începi să te joci din ce în ce mai des, ia o pauză

În cazul în care ajungi să petreci din ce în ce mai mult timp pe site-urile sau aplicațiile de jocuri de noroc, ar trebui să tragi un semnal de alarmă.

Sunt și alte activități pe care merită să le faci, pe lângă gambling. Dacă nu mai simți nevoia să faci altceva, probabil ai dezvoltat o problemă și e bine să o iei mai ușor.

👉 Nu juca până câștigi

Știm cât de neplăcut este să te pui pe treabă și să vezi că oricâte runde trec, tot nu-ți ies socotelile și suma de bani cu care ai venit se tot micșorează. Ni se întâmplă tuturor, e normal.

Din dorința de a nu ieși pe minus, riști să joci doar din frustrare. Iar când jocul nu mai e plăcut, nu are rost să-l mai joci.

Dacă vezi că ai o sesiune de joc mai ghinionistă, oprește-te din joc. Joacă suma pe care ți-ai alocat-o de la început, dar apoi du-te și ocupă-te de altă activitate.

👉 Nu folosi gambling-ul ca pe un refugiu

Dacă întâmpini evenimente neplăcute în viața ta, recomandăm să te orientezi spre alte activități pentru a trece peste.

Mai bine vorbești cu un prieten sau cu un terapeut despre ce simți, ca să te poți repune pe picioare mai repede și să eviți să dai de probleme mai grave pe viitor.